Responsabilitatea Pacientului pe Perioada Internarii

RESPONSABILITĂȚILE PACIENTULUI PE PERIOADA INTERNĂRII

  • Pacientul rămâne internat în spital pe toată durata necesară spitalizării, conform recomandărilor medicului. Iesirea sau plecarea din spital se face exclusiv cu permisiunea medicilor curanți.
  • Nu este permisă părăsirea spitalului. Pacienții păsăsesc spitalul doar în momentul externării.
  • Pentru deplasările către diferite servicii anexe ale spitalului și/sau pentru consulturile interclinice, pacienții vor fi însoțiți de un cadru medical sau de îngrijire.
  • Pacienții respectă, cu strictețe, instrucțiunile și recomandările personalului medical.
  • Pacienții respectă, cu strictețe, circuitele funcționale stabilite, atât în cadrul secției, cât și în întregul spital.
  • Pacienții respectă programul secției în care sunt internați, precum și Regulamentul de Ordine Interioară al unității.
  • În spital, SE INTERZICE STRICT atât introducerea, cât și consumul de țigări, alcool, droguri sau alte asemenea substanțe.
  • In spital, SE INTERZICE posesia si/sau introducerea in unitate a oricarui obiect cepoate constitui intr-o anumita imprejurare, un pericol cu privire la siguranta pacientilor si/sau a cadrelor medicale
  • Pacienții sunt responsabili, în mod personal, de păstrarea în siguranță a obiectelor proprii de valoare, pe care le au asupra lor.
  • Ținuta obligatorie în spital este cea specifică(pijama/halat/papuci), iar la internare pacienții vor preda la garderobă hainele personale, spre păstrare pe perioada internării.
  • Pacienții vor efectua zilnic igiena personală și generală, exceptând situațiile de imposibilitate fizică(persoanele imobilizate la pat), situații în care iginea se va efectua cu ajutorul personalului de îngrijire.
  • Pacienții respectă programul stabilit de vizită, pe cel de odihnă, precum și pe cel pentru servirea mesei.
  • Accesul vizitatorilor va fi permis în cadrul programul stabilit și cu respectarea regulilor specifice.
  • Spălarea pe mâini este extrem de importantă și necesară, astfel că se recomandă pacienților să realizeze această activitate foarte des, cel puțin la intrarea și ieșirea din salon, după folosirea grupului sanitar, înainte și după servirea mesei, înainte și după diverse alte activități etc.
  • În timpul vizitei medicale, pacientul va aștepta liniștit pe patul său, până când îi vine rândul, fără a deranja sau perturba, în vreun fel, activitatea medicului și a asistentei.
  • Programul de masă este următorul:          
  •       *masa de dimineata-8.30
  •       *masa de prânz -12.30
  •       *regim diabet-16.00
  •       *masa de seară-17.30
  • Alimentele se păstrează doar la frigider, în borcane sau recipiente cu capac, fiind interzisă introducerea în spital a alimentelor perisabile.
  • Spitalul nu își asumă răspunderea pentru eventualele reacții adverse pe care pacienții le-ar putea avea din cauza consumului unor astfel de alimente, atât timp cât nu au fost pregătite și furnizat de către unitate.
  • Pacienții sunt rugați să păstreze igiena, curățenia și ordinea în salon, precum și în încăperile anexe pe care le folosesc, dar și integritatea obiectelor existente ( ob.sanitare, mobilier, lenjerie etc.), fiind responsabili în aceste sens.
  • Aerisirea salonului se realizează doar prin deschiderea geamurilor de la încăpere.
  • Pacienții nu staționează pe treptele din fața spitalului, aceștia având libertate de mișcare și dreptul garantat de recreere, pe timpul spitalizării și în spațiul destinat, cu excepția perioadei stabilite pentru vizita medicală și fără a perturba activitatea unității.
  • Nu se introduce și nu se folosește niciun fel de aparatură electrică, cu excepția situațiilor în care se solicită, prin cerere scrisă către asistenta șefă de secție, permisiunea de aducere, în mod individual, a unui televizor/frigider(de capacitate mică), pe perioada internării.
  • PACIENȚII AU O ATITUDINE RESPECTUOASĂ FAȚĂ DE PERSONALUL SPITALULUI, CÂT ȘI FAȚĂ DE CEILALȚI PACIENȚI.