Istoria Spitalului de Pneumoftiziologie Galati

Istoria

 

Spitalului de Pneumoftiziologie Galati

În “Istoria oraşului Galaţi de la origini şi până la 1918”, istoricul şi cercetătorul Paul Păltânea menţionează că prima atestare documentară a unui spital în Galaţi datează din 1837, când doctorul N. Chiriacopol, în calitatea sa de medic al oraşului adresându-se autorităților locale menționează funcţionarea spitalului pentru bolnavii săraci cu opt paturi, aflate în grija sa şi a ajutorului său, doctorul Gheorghe Condos. Spitalul îşi începuse activitatea la 22.12.1836 în casele părăsite ale unui “birnic”, (evazionist fiscal din acea vreme), care fugise peste Dunăre să scape de datorii. Bolnavii internaţi acolo, după acelaşi Paul Păltânea sufereau de “junghiu” (pneumonie), “lingoare” (febră tifoidă), scorbut, “trepăd” (diaree), “trohna” (gripă, răceală), “frenţă” (boala franţuzească, sifilis).

 În vederea construirii unui spital nou, în acelaşi an 1837 se constituie o epitropie (eforie) pentru ridicarea unui spital, care va aduna prin subscripţie publică bani şi materiale de construcţie. Prin trecerea spitalului sub conducerea epitropiei Sf. Spiridon din Iaşi se decide mutarea spitalului în apropierea bisericlor Sf. Spiridon sau Mavramol. Cum în ambele locuri nu exista spaţiu pentru amplasarea unei astfel de instituţii, în 1838 a început construirea spitalului pe un teren “quadrant de 180 de stânjeni din moşia târgului (domeniul public al târgului) situat în Mahalaua Poştei între vii”. Mahalaua Poştei era locul unde se schimbau caii de poştalion în acea perioadă şi ştim tot de la Paul Păltânea că “moşia târgului” era vecină cu “moşia domnească”. Terenul fusese donat de Domnitorul Constantin Mihai Racoviţă Mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi în 1757 prin hrisov domnesc şi se întindea de la schela portului până la Brates şi la apus “până suptu mal asupra Galaţilor, în lungul locului până la gura scursurii la Dunăre”, probabil până la actuala stradă Coşbuc.

În volumul “Primul spital civil din Galaţi”, doctorul Chiril Baraneţchi fost decenii în şir director al Spitalului TBC Galaţi, localizează Spitalul Spiridoniei între străzile Lascăr Catargiu (Gării), Dr. Carnabel (Spitalului), Mavramol (Bălcescu) şi str. Rubinelor, în amplasamentul ocupat în prezent de Facultatea de chimie alimentară.

 Pentru proiectarea edificiului se face apel la arhitectul francez Thillaye de la Cros care construia în oraşul vecin, Brăila. După trei ani de lucrări îngreunate de lipsa de finanțare, rezolvată într-un târziu de intervenţia domnului Moldovei, Mihail Sturza, la 1 septembrie 1841 se deschide primul spital din Galaţi cu 24 de paturi, care va ajunge mai apoi la 40 de paturi.

Construit după principii arhitectonice de început de secol XIX, funcţionalitatea spitalului a fost criticată 20 de ani mai târziu de medicul primar dr. Aristide Serfioti care a văzut numeroasele erori de proiectare care-l făceau să semene mai degrabă cu o puşcarie sau cu o casă de alienaţi, decât cu un spital şi în consecinţă a solicitat demararea construirii unui alt spital. Spitalul aşa cum era, a primit în 1862 vizita Doamnei Elena Cuza, care a propus înfiinţarea unei secții de 92 de paturi cu destinaţia de maternitate şi secţie de copii. Degradat de timp şi de lipsă cronică de finanţare, spitalul ajunge aproape o ruină în 1870, când se pune problema ridicării unui alt edificiu. 

 În anul 1889 se va construi un alt spital de 60 de paturi pe str. Beldiman (Ştiinţei), în actualul amplasament al Spitalului de Pneumoftiziologie, compus din două saloane a 30 de paturi şi câteva rezerve care erau folosite drept locuinţă de personalul medical. Pentru puțină vreme localul vechiului spital de pe strada Spitalului devine azil de noapte pentru săraci, apoi în locul lui se vor construi Şcoalele Comerciale şi Institutul Ortodox.

Pâna în 1902 director al Spitalului Epitropiei a fost dr. Aristide Serfioti, ajutat de dr. Henenvogel, apoi de dr. Piaseschi. Un medic important al spitalului a fost dr. Nicolini care a fost cinstit de autoritaţile galăţene prin acordarea numelui său străzii Serei.

Dupa dr. Serfioti a urmat la conducerea spitalului dr. Alexandru Carnabel, care moare în 1927. În vremea lui spitalul avea 44 de paturi amplasate în doua saloane a 20 de paturi si 4 rezerve de câte un pat, amplasate in doua pavilioane legate intre ele printr-un coridor de 3 metri. Ca structura funcţionala spitalul era de tip mixt chirurgie şi boli interne. În plus existau un cabinet de radiologie, o sala de operaţii cu o camera de sterilizare mică şi un spălator prntru chirurgi, o sala de pansamente şi tratamente, un punct de laborator şi un punct farmaceutic. Spitalul mai avea în plus locuinţe pentru administrator, surori şi ingrijitoare, o camera pentru bucatarie, o camera pentru spălătorie, o mică magazie şi o gheţărie.

Totuşi din aceasta perioadă datează harta oraşului Galaţi intocmită în 1908 de Anastasiu George „conducator de lucrari publice”. Pe harta din 1908 în curtea actualului spital TBC se văd clar 3 corpuri de clădire izolate între ele.

În „Cartea de aur” a Spitalului Sf. Spiridon la care am avut acces prin amabilitatea doamnei doctor Monica Necula, managerul spitalului, la 1.08.1937, este amintit numele directorului de atunci dr. Grigore Bazgan, medic primar. Capacitatea spitalului creşte la 64 de paturi prin înghesuirea a câte 30 de paturi in saloanele iniţiale de 20 de paturi.

În 1938 este transferat de la Spitalul Chilia Nouă doctorul Ion Simionescu, care obţine fonduri pentru construirea unui alt pavilion de 80 de paturi. Se începe construirea prin săparea fundaţiilor, dar dr. Simionescu este mutat la Spitalul Alexandria şi apoi la Ministerul Sănătăţii ca secretar general, iar lucrarea este abandonată şi materialele dirijate spre alte lucrări din Galaţi. În aceasta calitate de secretar general, dr. Simionescu viziteaza la 6.08.1940 spitalul şi semneaza în „Cartea de aur” a acestuia. De mentionat că dr. Simionescu este cel care a plantat 1 ha de viţă de vie pe teritoriul spitalului. Soarta acestui om va fi cumplită, din cauza faptului ca a facut parte dintr-un guvern de dreapta (Goga-Cuza) a fost arestat şi torturat de comunişti murind de altfel în lagarele comuniste.

Dupa plecarea lui Simionescu este transferat la Galaţi medicul refugiat din Basarabia: dr. Ursu Ion de la Spitalul Soroca şi in spital apare dr. Nelepcu Constantin de la Tg. Bujor şi mai apoi dr. Erofte Eminescu, transferat de la Bârlad dupa ce fusese evacuat de la Tighina.

În 1948 o data cu naţionalizarea spitalul acesta îşi schimba denumirea în „Spitalul I.C. Frimu” în cinstea liderului social-democrat omorât în bataie de cei care-l anchetau în 1919. Are loc un schimb de secţii între Spitalul de Adulţi nr.1, de unde vin 80 de paturi de tuberculoză şi unde pleacă secţia de chirurgie. Spitalul devine spital de tuberculoză de la 1 .03.1949, toti bolnavii fiind înghesuiţi în cele doua saloane de 20 de locuri, care astfel devin de 40 de locuri. Este numit director dr.Codreanu Gheorghe, medic primar ftiziolog. Cu aceasta ocazie pleaca la spitalul de Adulţi dr. Irofte Eminescu, iar dr. Nelepcu este transferat la Spitalul C.F.R din Piaţa Moruzzi.

Anul urmator Ministerul Sănătăţi acorda fonduri pentru construirea a 4 saloane cu câte 5 paturi şi pentru recompartimentarea celor doua saloane de 40 de paturi, în 3 saloane legate de un coridor exterior.

În 1 iulie 1950 spitalul este mărit la capacitatea de 115 paturi şi este numit director dr. Chiril Baraneţchi.

În 1 iulie 1951 spitalul se uneşte cu dispensarul TBC din strada Grădina Veche, care se va muta din considerente de integrare a medicilor în dispensar şi spital pe strada Radu Negru. Este numit director pentru o perioada dr. Codreanu Gheorghe, medic primar ftiziolog, pentru ca din 15 iulie 1952 să revină director  dr. Baraneţchi.

Condiţiile de pe str. Radu Negru nu erau corespunzătoare aşa ca din 1954 dispensarul TBC se muta pe strada Culturii nr. 8, unde se înfiinţează un centru de microradiografie pulmonară (MRF sau „micro”).

Cu interventia organelor de partid locale se va aproba construirea unui pavilion nou de 130 de paturi şi a mai multor anexe: bloc operator cu 2 săli de operaţie, farmacie, laborator, radiologie, ORL- bronhologie, camera de gardă medici, sala de mese de 250 de locuri pentru bolnavi, sala de mese de 60 de locuri pentru personal, toate aceste facilităţi fiind amplasate în corpul „G” cu excepţia blocului alimentar şi a sălilor de mese care vor fi în corpul „E”. Lucrările încep în 1955 şi sunt terminate în 1957 iar in urma lor capacitatea spitalului devine de 250 de paturi:

            Secţia ftiziologie: 125 paturi

            Secţia chirurgie toracică: 100 paturi

            Secţia pneumologie: 25 paturi

În anul 1963 sunt alocaţi 300000 de lei pentru repararea pavilionului de ftiziologie (Corpul „C”), construit cu materiale provenite din demolarile care începuseră în oraş prin construcţia de blocuri. Spitalul devine de 275 paturi, din care:

Secţia ftiziologie I: 100 paturi

Secţia ftiziologie II: 75 paturi

Secţia chirurgie toracică: 100 paturi

Tot din 1963 se trece pe încălzire centrală proprie care furniza caldură si altor unităţi din cartier. În acelaşi an se deschide dispensarul din Ţiglina I. Din păcate în 1966 din suprafaţa totală de 6 ha, care avea 1 ha de vie, ½ ha de livadă. ½ ha gradina de zarzavat, sera de răsaduri şi flori, gospodărie anexa de 100 porci, se dezafectează jumatate pentru construirea Liceului de Construcţii de Maşini nr.1 şi Căminului de Copii Şcolari.

În anul 1971 se schimbă denumirea spitalului în „Spital Municipal nr. 2 de Boli Pulmonare şi TBC”.

Din 1975 începe construcţia Secţiei de Ftiziologie II cu 44 de paturi şi o sala de şedinţe de 156 locuri, amplasata la subsol. Lucrarea se termină în 1977 cu ajutorul I.A.C.M.R.S.Galaţi, care execută şi magazia de alimente cu etaj, camerele frig şi cofetaria, (actualul chioşc alimentar).

În 1977 spitalul avea 310 paturi:

Secţia ftiziologie I: 90 paturi

Secţia ftiziologie II: 90 paturi

Secţia ftiziologie III: 60 paturi

Secţia chirurgie toracică: 60 paturi

Terapie intensivă: 10 paturi

În 1978 se construiesc 6 birouri administrative într-un corp nou, pavilionul de ateliere şi se începe construirea pavilionului de pediatrie pentru 60 de paturi. Secţia de pediatrie va fi inaugurată în 6 martie 1982, spitalul devenind de 365 de paturi:

Secţia ftiziologie I: 90 paturi

Secţia ftiziologie II: 90 paturi

Secţia ftiziologie III: 60 paturi

Secţia chirurgie toracică: 60 paturi

Terapie intensivă: 10 paturi

Secţia Ftiziopediatrie: 55 paturi

La 1.05.1984 este numit director dr. Tănase Caton, care era medic şef al secţiei Pneumoftiziologie III. Dr. Tanase (n. 15.05.1934), era venit in Spitalul TBC din 1961. Dupa ieşirea la pensie a dr. Tănase în 1998, este numită directoare dr. Stoleru Lenuţa, care a condus spitalul pâna în 2001, când a fost înlocuită de dr. Tănase Marlena. Aceasta va administra spitalul până în 2005, când postul de manager al spitalului va fi ocupat de dr. Monica Necula.

Sursa – Lectia de anatomie a Doctorului Emil Popa

– Dr. Emil Popa

Presets Color

Skip to content