Audiente Manager
AUDIENTE MANAGER
Spitalul de Pneumoftiziologie Galați asigură accesul liber și neîngrădit al persoanelor la informații de interes public, în temeiul și condițiile prevăzute de Legea nr.544/2001 și HG nr.123/2002.
Având în vedere organizarea și funcționarea unității sanitare, precum și eficacitatea sistemului de management al calității, implementat la nivelul instituției, Spitalul de Pneumoftiziologie Galați a reglementat, prin decizie internă, activitatea de acordare a audiențelor.
Activitatea de acordare a audiențelor este parte integrantă a asigurării accesului la informații de interes public și este realizată de către Managerul unitătii.
Primirea în audiență se realizează în baza unei solicitări motivate, prin completarea formularului specific, care poate fi procurat de la secretariatul spitalului, fiind postat și pe site-ul oficial(Secțiunea Audiențe/Subsecțiunea –Formular de audiență).
Ca regulă, programarea persoanelor în audiență, se face astfel:
- conform programului stabilit, respectiv în fiecare zi de joi și vineri a săptămânii, din două în două săptămâni, între orele 10.00-12.00.
- se va respecta cronologia înregistrării cererilor de audiență, cu excepția cazurilor care necesită soluționarea urgentă a aspectelor prezentate în conținutul acestora.
- urgența se stabilește de către managerul unității.
- registrul de audiențe se completează și se păstrează la nivelul secretariatului unității.